Ce își doresc femeile de la bărbaţi?





Publicat de Răzvan Dinu pe 14 Jan 2011, la 08 : 59 AM Printeaza

Ce își doresc femeile de la bărbaţi?

Întotdeauna femeile vor ca noi, bărbaţii, să fim perfecţi. Să ştim să le iubim, să le ascultăm, să nu le minţim, să nu înşelăm, să arătăm bine şi… câte şi mai câte. Lista poate fi mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de fiecare femeie în parte. Depinde de cât de multe calităţi EA cere să aibă cel pe care să îl iubească sau cu care este deja. Pentru că femeile vor vrea întodeauna ceva de la noi m-am uitat în jur şi am zis să le întreb pe ele ce îşi doresc cu adevărat de la un bărbat. Dacă nu pentru toată viața măcar acum în 2011. Şi nu de la oricare bărbat ci de la “The One“. Răspunsurile lor sunt… serioase, haioase, frumoase. Citiţi-le. Deși nu sunt întotdeauna de înțeles, nu putem decât să încercăm să le cunoaştem mai bine pe ele, femeile! :)

Ancuța Lebădă:

Ce îmi doresc de la bărbaţi în 2011? În mod cert, nu flori, nu melodii şi nici amoruri cu porţia. Nu promisiuni, nu tipare şi nici distanţe. Vreau totul şi pe tot. Vreau visuri, începuturi şi credinţă, vreau timp, vreau spaţiu şi vreau riscuri… Nu mă aştept şi nu mă-încred în romantisme ieftine, în vise cu prinţi călăre sau în promisiuni de iubire veşnică. Aleg să îmi pun toate speranţele în persoana potrivită mie şi în sclipirea permanentă, cu termenul ei limitat de valabilitate cu tot, pentru ca apoi să mă întorc din nou… la visuri, începuturi şi credinţa, la timp, la spaţiu şi la riscuri, la sclipiri şi păliri, mereu şi mereu pentru aceeaşi persoană, fiindcă acestea sunt lucrurile pe care mi le doresc de la bărbaţi în 2011.”

Alina Constantinescu:

Să se joace mai mult!
Bărbaţii pot avea un zâmbet ucigător în reclame, în realitate e suficient simţul umorului suculent ca o friptură bună. Asta ca să înţeleagă o glumă, flirtul de dragul flirtului şi de ce femeile ies pe tocuri chiar şi în mijlocul iernii. Şi să îi împrumute mai des câte una dintre cămăşile lui albe, cravata şi cureaua cu încredere că ea nu la va purta niciodată pe toate în aceeaşi combinaţie dar le va purta mereu doar pentru el…

Să investească în invitaţiile lui dar şi în femeia care i le propune!
Pentru că bunele maniere pun mai multă răspundere şi spirit de iniţiativă pe spatele bărbaţilor, dar în acelaşi timp le oferă şi mai multe şanse de a-şi dovedi masculinitatea: ei trebuie să deschidă portiera, ei trebuie să se ridice când salută, ei trebuie să plătească la prima întâlnire… Codul manierelor e mai generos cu bărbaţii, asta e! Ocazie bună de profitat!

Să nu renunţe să surprindă şi să seducă!
Orice femeie care ştie exact ce primeşte pentru cât oferă va continua să ofere dacă schimbul i se pare echitabil. Şi orice bărbat care e conştient de acest joc, are un întreg an la picioare să curteze până şi cu ajutorul defectelor!

Să grăbească ritmul când ea e leneşă!
… dar să nu insiste doar pentru propriul lui ego.Să o certe dacă merită dar fără să ridice vocea, să îi arunce provocări dar fără să o jignească şi să îşi păstreze modestia chiar dacă sinele lui este plin ochi de potenţial.

În 2011 îmi doresc ca EI să facă ce face orice bărbat sănătos!”

Andra Zaharia:

Am aruncat o privire peste 2010 și mi-am dat seama că anul trecut am devenit mult mai înțelegătoare față de bărbați și de obiceiurile, temerile și comportamentele lor. Am cunoscut bărbați extraordinari anul ăsta și am învățat câte ceva de la fiecare. Am devenit mai răbdătoare și mai ponderată și mi-am consolidat convingerea că fără chimie nu poate exista nimic (care să merite efort și implicare). Prin urmare în 2011 nu-mi doresc de la bărbați câte-n lună și în stele, ci lucruri pe care le-am întâlnit deja la cei pe care i-am cunoscut, mai mult sau mai puțin.

Mi-aș dori ca bărbații să zâmbească mai mult, fiindcă un zâmbet ștrengar îl face pe un bărbat irezistibil. Aș mai vrea ca bărbații să fie mai deschiși față de femeile din viețile lor. Chiar dacă trecutul lasă urme în fiecare dintre noi, ăsta nu e motiv să te retragi în cochilia ta și să spui că toate sunt la fel.

Știu că e un mare clișeu, dar sinceritatea e întotdeauna un mare, mare plus. Oricât de pragmatic ai pune problema, dacă spui de la început care sunt așteptările tale (dar nu-i face un Powerpoint cu asta), vă va fi mai ușor amândurora să stabiliți regulile jocului. Cine le acceptă, n-are voie să se plângă.

N-ar fi rău nici ca bărbații să învețe să se descurce în bucătărie. Nu trebuie să știi să faci sarmale sau rață la cuptor, dar cu un wok, niște condimente și un site culinar poți face minuni. Dacă nu-ți iese, oricum ai puncte în plus pentru că te-ai străduit.

În rest, n-aș da o mie de nopți la cel mai scump hotel din Dubai pe parfumul lui impregant în piele, pe tricourile bărbătești purtate în loc de pijamale, pe serialele văzute împreună sau pe poveștile scrise fără respectarea regulilor de gramatică a relațiilor.

Vreau simplitate, căldură, chimie, sinceritate, pasiune, relaxare, naturalețe, carismă, zâmbete, tandrețe“.

Anne-Marie Chelariu:

1. Să fim parteneri. Ştiu că majoritatea femeilor sunt nebune şi îi terorizează pe ăştia cu idei stupide despre măritiş, nume de copii, plante feng shui şi alte porcării. Dar mai sunt şi unele femei care nu vor decât să le fie partenere (adică să comunice inteligent, să înveţe unul de la celălalt, să împartă, să călătorească împreună, să se aducă unul pe celălalt cu picioarele pe pământ, dar să-şi şi alimenteze visele).

2. Să nu îşi mai facă freza ca a nu ştiu cui şi să nu fie nişte reproduceri în serie după vreun mascul ultra-dotat. Să păstreze relaţiile aşa cum le simţeau la început, adică să aibă maniere. Să nu vorbească urât, să nu ridice tonul, să nu se scarpine de faţă cu noi în locuri sub nivelul mării, să nu râgâie şi să zică “Am răcit”, să nu tragă vânturi şi să nu îi miroase gura.

3. Să râdem împreună. Mult. Să citim cărţi, să urmărim documentare, să ne plănuiască vacanţele până la utlimul detaliu. Şi să-mi respecte momentele de rătăcire :)

3 lucruri esenţiale ca să ai o femeie blândă lângă tine. Hai, ce naiba, doar nu ţi-am cerut s-o iubeşti pe mama!”

Bianca Cheregi:

Nu cred în basme cu feţi frumoşi care se ivesc pe un cal alb, strălucind în propria lor aură. Cred însă în bărbaţi care au şarm şi se pricep să complimenteze o femeie. Nu mă refer la cuvinte aruncate să impresioneze şi atât. În 2011 îmi doresc ca bărbaţii să fie hotărâţi şi să ştie ce vor cu adevărat. Şi mai mult, să facă alegeri inspirate atât pe plan personal, cât şi profesional. Să respecte o femeie şi să ţină cont de gesturile mărunte: să deschidă portiera de la maşină, să ţină uşa la intrarea într-un local şi să fie diplomaţi. Îmi doresc de asemenea ca bărbaţii să aibă fler. Cât despre aspectul fizic, se ştie că sunt preferaţi cei bruneţi, înalţi şi cu ochii verzi. Asta şi probabil datorită piesei de la HiQ cu acelaşi nume. Lăsând gluma deoparte, conformaţia atletică este de departe un atu. Pe principiul „mens sana in corpore sana”, e de preferat ca bărbaţii să facă sport. Şi femeile ar trebui, nu e ceva destinat exclusiv populaţiei masculine.

În ceea ce priveşte nivelul intelectual, îmi doresc de la bărbaţi să citească. Şi nu CanCan, Libertatea sau altele. Să citească cărţi adevărate, care lărgesc orizonturi. Şi nu mă refer doar la beletristică, dar e şi ăsta un inceput.

Câteva impulsuri don juan-eşti nu strică, mai ales că seducţia e o artă. Important e cum reuşesc bărbaţii să seducă acea femeie pe care o adoră, nu o suită de femei aleatorii care poposesc câteva clipe în alcov. Probabil majoritatea vor să fie precum Hank Moody din Californication. E un model demn de urmat, dar până la un punct. A avea priză la femei e într-adevăr ceva, dar a avea priză la femeia pe care un bărbat şi-o doreşte cu adevărat e o realizare infinit mai mare.”

Simona Valentina:

Ce aştept eu de la un bărbat pe 2011, aş putea spune că vreau nu doar pentru 2011, ci pentru o viaţă. În primul rând: să ştie ce vrea. Să aibă valori şi principii de viaţă stabile. E lucrul cel mai important, pentru mine. Cred că asta ţine nu doar de succesul personal, în viaţă unui om, ci şi de succesul în cuplu. Merg pe principiul că “ce se aseamănă se-adună”. Ca urmare, cred că e important ca ambii să împărtăşească aceleaşi principii şi valori de viaţă.

Dacă e să-mi doresc ceva specific, aş spune că-mi doresc ca bărbatul din 2011 să încerce să facă ceva nou. Orice. Fie învaţă o limbă străină, fie merge într-o călătorie într-un loc nou, fie începe un proiect la care visa…. Ştiu că “noul” implică, pe alocuri, şi riscuri şi temeri. Dar, dacă nu încearcă acum, atunci când? Pe scurt: “noul” să-i fie the second language în acest an!”

Andreea Zbîrciog:

Astăzi am auzit o chestie foarte tare. Anume că „Dragostea e oarbă, dar căsnicia îţi deschide ochii…” Cred că nu am înţeles greşit atunci când am interpretat în sens peiorativ zicerea… Şi nu e chiar așa… Pentru că – evident e numai părerea mea – nimic nu e mai relaxant decât ca, la o asemenea întrebare, să ştii exact la cine să te referi… si să ştii că ai şanse mult mai mari, chiar reale, ca dorinţele să îţi fie asculate (citite) şi indeplinite…

„Bărbații mei”, deşi sună destul de desuet, sunt soţul, tata şi fratele… Deci, mă aştept de la:

TATA… să nu se schimbe niciodată, că e tata!
- FRATE… să schimbe lumea cu totul, că e Bobby!
- SOȚ… să nu se schimbe decât pe ici pe acolo, în părţile esenţiale, căci e iubitul!

Şi, dincolo de glumă, dacă am învăţat ceva de la cei trei, este tocmai faptul că cel mai bine este să nu mă aştept la nimic de la BĂRBAȚI. Căci întotdeauna elementul surpriză, pe care îl folosesc fără să ştie măcar, este ceea ce te face să îi îndrăgeşti şi să vrei să fie lângă tine… fara să schimbe nimic.”

Sex & Relaţii , , , , , , , , , , ,

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

16 comentarii


  1. De ce NU suntem fericiti? « Alina Constantinescu, 1 anul în urmă cu Răspunde

    [...] pe care ne-a asumam ca recompensa ne consolideaza puterea de a fi imperfecti dar seducatori. Si sa seduci cu ajutorul defectelor, spune despre capacitatea ta de a te vedea pe tine insuti la fel de multe pe cate spune modul in [...]


  2. Mihaela Nistor, 1 anul în urmă cu Răspunde

    Ar fi bine sa nu ne asteptam la prea multe din partea barbatilor, dar sa apreciem tot ceea ce fac sau incearca sa faca!


  3. MICUTA ANA-MARIA, 1 anul în urmă cu Răspunde

    Freud a incercat timp de 30 de ani sa afle ce-si doresc femeile de la barbati.
    Ea vrea:pretuire, intelegere, apreciere; el vrea:respect, autonomie, diversitate!:)


  4. De weekend – 2 — Andra's Blog, 1 anul în urmă cu Răspunde

    [...] cu eterna întrebare – “Ce-şi doresc femeile de la bărbaţi?” În 2011. Nu de alta, dar la anu’ s-ar putea să ne mai schimbăm dorinţele. Vă zic eu [...]


  5. Alina Constantinescu, 1 anul în urmă cu Răspunde

    Femeia de Luni nu e ca femeia de Vineri! Asteptarile sunt fluide :)


  6. Tweets that mention Ce îţi doresc femeile de la bărbaţi? -- Topsy.com, 1 anul în urmă cu Răspunde

    [...] This post was mentioned on Twitter by Gabriela Pieleanu, Andrei Dobra, Auras Geambasu, Razvan Dinu, Marius Matache and others. Marius Matache said: tocmai lecturez ce au zis @AndraZaharia si @alinacst pe @ManlyRO despre regnul masculin :) ) http://bit.ly/fT1ib3 [...]


  7. Pantofi pentru toata lumea « Alina Constantinescu, 1 anul în urmă cu Răspunde

    [...] in buzunar pentru a intelege ce ne dorim. Chiar si cand credem ca stim ce vrem, apar noi dorinte! Femeia de Luni nu e femeia de Vineri, pentru ca dorintele ei sunt fluide.  Si pentru ca societatea dezvolta noi tipologii de barbati si [...]


  8. gratiela, 1 anul în urmă cu Răspunde

    Cam la aceste aspecte visează o femeie


  9. vali p., 1 anul în urmă cu Răspunde

    imi place ce ati scris, se vede ca e heartfelt si pondered upon. dar mi-am format si eu o parere, sa-mi ziceti daca gresesc. eu cred ca femeile, de fapt, vor ca oricand, in orice clipa din orice zi, daca se opresc o secunda sa se gandeasca la iubitul lor, sa simta drag pentru el si sa zambeasca (inside and maybe out, too). nu cred ca subconstientul fiecarei femei formeaza o lista de cerinte pentru succesul unui barbat. cred ca alea sunt rodul mintii (poate experientei). sustineti aceste cerinte pentru ca voi credeti ca e calea cea mai sigura spre reusita, pentru el. dar de fapt, nu conteaza, de asta listele “se schimba” mereu(si nu sunt infailibile).. daca el reuseste ce am scris eu mai sus, o face din instinct, din felul lui de a fi, nu are treaba cu ce credeti ca vreti de la el. Sunt sigur ca nu bifati in minte una cate una cerintele de pe lista. Pur si simplu reuseste, ca si cum fiecare barbat ar avea talentul de a face fericita o anumita femeie. From the heart and gut.. zic si eu..


  10. Alina Constantinescu, 1 anul în urmă cu Răspunde

    @Vali P: Da, ne-am facut o lista mai ales pentru ca am fost intrebate. Decat! :P Dar a fost “from the heart”, vorba ta :)


  11. octapesik, 1 anul în urmă cu Răspunde

    ce imi place la ei e ca de multe ori se straduiesc sa ne inteleaga,desi nu reusesc,ca se pricep la matematica…ne tin in brate noaptea,ne stiu slabiciunea pt haine si bijuterii si nu se enerveaza cand ii luam la cumparaturi….ca reusesc sa fie fideli,cam rar dar e bn si asa,ca se simt din nou copii in bratele noastre,ca vor sa gateasca pt noi…ca se straduiesc sa fie sinceri,ca ne fac mici surprize cand nu ne asteptam,si asta conteaza enoooorrrrrrmmmmm…..ca au ochii verzi..de fapt astea sunt cateva din calitatile pe care le are prietenul meu…:x:X:X:x…si nu vreau sa se schimbe in niciun fel….


  12. Ce își doresc bărbații de la femei?, 1 anul în urmă cu Răspunde

    [...] trecută am publicat “Ce îşi doresc femeile de la bărbaţi“. Au fost păreri sincere, unele simple, altele cu umor. Mă aşteptam ca acest articol să [...]


  13. Tweets that mention Ce își doresc femeile de la bărbaţi? -- Topsy.com, 1 anul în urmă cu Răspunde

    [...] This post was mentioned on Twitter by Alex P., VioletaElena. VioletaElena said: Ce își doresc femeile de la bărbaţi? http://t.co/QDmvyY2 via @manlyro [...]


  14. VioletaElena, 1 anul în urmă cu Răspunde

    Sa nu uite atunci cand e ziua ta de nastere SA TE SUNE,nu sa de-a doar mesaje pe sms,twitter,facebook,mail,yms.sau mai stiu eu ce.Acest tip de urare il poate face orice persoana ( amic/a,prieten/a,cunostinta) care nu iti este atat de apropiata,si nu ai mari pretentii de la el/ea.Oricat de ocupat ai fi,si 1 minunt sa o suni ca sa ii auzi vocea,face mult mai mult decat 1000 de sms,de mailuri,de felicitari siropoase,de orice,Asa ca nu conteaza ora,timpul ales ,ci gestul,intentia,asa ca barbati lucrurile simple valoreaza mult mai mult decat realizati.


  15. Bărbaţii aud ceea ce văd, 1 anul în urmă cu Răspunde

    [...] urma celor două posturi despre dorinţele femeilor, respectiv ale bărbaţilor, adresate unii altora, se pare că lucrurile stau fix la jumătatea [...]


  16. Tabara de reformare Heineken, 11 lunai în urmă cu Răspunde

    [...] Acum, pentru final, niste articole despre ce ar vrea unele femei de la persoana de langa ele. raluxa, maldita, bogdana, si o compilatie manly. [...]


Lasă un comentariu