Este posibil ca intreaga noastra realitate sa fie o simulare creata de catre alte fiinte?

Este posibil ca intregul univers observabil sa fie doar un lucru pastrat intr-un container, intr-o camera in care exista si alte fiinte extraterestre mult mai mari decat noi? Kanishk, grupul educational Year 9 (Anul 9).

Sa presupunem ca aceste fiinte extraterestre au un computer pe care universul nostru este „simulat”. Lumile simulate sunt lumi pretinse – cam ca lumile de pe Minecraft sau Fortnite, ambele simulari create de noi.

Daca ne gandim la asta in acest mod, ne ajuta sa presupunem ca aceste „fiinte” sunt asemanatoare noua. Trebuie cel putin sa ne inteleaga pentru a ne putea simula.

Simplificand intrebarea, ne intrebam acum: este posibil sa traim intr-o simulare pe computer condusa de fiinte ca noi?

Profesorul Nick Bostrom de la Universitatea din Oxford s-a gandit mult la aceasta intrebare exacta. Si sustine ca raspunsul este „da”.

Nu numai ca acesta crede ca este posibil, ci crede ca exista o probabilitate destul de mare sa fie adevarat. Teoria lui Bostrom este cunoscuta sub numele de Ipoteza Simularii.

O lume simulata care se simte ca si cum ar fi reala

Vreau sa va imaginati ca exista multe civilizatii ca a noastra raspandite in tot universul. De asemenea, imaginati-va că multe dintre aceste civilizatii au dezvoltat o tehnologie avansata care le permite sa creeze simulari ale timpului pe computer in propriul trecut (cu un timp inainte de a dezvolta tehnologia).

Oamenii din aceste simulari sunt la fel ca noi. Sunt fiinte constiente care pot atinge, gusta, misca, mirosi si simti fericirea si tristetea. Cu toate acestea, nu au nicio modalitate de a dovedi ca sunt intr-o simulare si nici nu pot „evada”.

Evitati sa faceti Pariuri

Potrivit lui Bostrom, daca acesti oameni simulati (care seamana atat de mult cu noi) nu isi dau seama ca sunt intr-o simulare, atunci este posibil ca si voi, si eu sa fim intr-o simulare.

Avem urmatoarea ipoteza: eu presupun ca nu suntem intr-o simulare, iar voi presupuneti ca suntem. Cine a ghicit?

Sa presupunem ca exista un singur trecut „real”. Dar aceste fiinte futuriste efectueaza, de asemenea, multe simulari ale trecutului – diferite versiuni pe care le-au alcatuit.

Ar putea efectua orice numar de simulari (nu schimba punctul de vedere pe care il are Bostrom) – dar sa spunem 200.000 de simulari. Jocul nostru atunci este un pic asemanator cu aruncarea unui zar cu 200.000 de laturi.

Cand presupun ca nu suntem simulati, pariez ca zarul va fi un anumit numar (sa zicem 2), deoarece nu poate exista decat o realitate posibila in care sa nu fim simulati.

Acest lucru inseamna ca in orice alt scenariu suntem simulati, ceea ce ati presupus voi. Este ca si cum am paria ca zarul va arata altceva decat 2. Asadar, pariul vostru este unul mult mai bun.

Suntem simulati?

Asta inseamna ca suntem simulati? Nu chiar.

Sansele sunt impotriva presupunerii mele, daca presupunem ca aceste fiinte exista si efectueaza simulari.

Dar, cat de probabil este sa existe fiinte atat de avansate incat pot face simulari cu oameni care sunt „constienti” ca noi in primul rand? Sa presupunem ca acest lucru este foarte putin probabil. Atunci ar fi, de asemenea, putin probabil ca lumea noastra sa fie simulata.

In al doilea rand, cat de probabil este ca astfel de fiinte sa efectueze simulari chiar daca ar putea? Poate ca nu au niciun interes sa faca asta. Si asta ar insemna, de asemenea, ca este putin probabil ca noi sa fim simulati.

Expunerea tuturor optiunilor noastre

In fata noastra, atunci, sunt trei posibilitati:

1. exista fiinte avansate din punct de vedere tehnologic care pot (si fac) efectua multe simulari de oameni ca noi (probabil simularea ne include si pe noi);
2. exista fiinte avansate din punct de vedere tehnologic care pot efectua simulari de oameni ca noi, dar nu fac asta din varii motive;
3. nu există fiinte suficient de avansate din punct de vedere tehnologic pentru a efectua simulari de oameni ca noi;

Dar sunt acestea cu adevarat singurele optiuni disponibile? Raspunsul pare a fi „da”.

S-ar putea sa contraatacati prin aducerea uneia dintre multele teorii care sugereaza ca universul nostru nu este o simulare.

De exemplu, daca suntem cu totii aici din cauza Big Bang-ului (asa cum sugereaza stiinta), mai degraba decat printr-o simulare?

Acesta este un punct de vedere bun, dar se incadreaza de fapt in Ipoteza Simularii, in cadrul optiunii 1 – conform careia nu suntem simulati. Nu o poate nega. Acesta este motivul pentru care teoria ne lasa doar trei optiuni, dintre care una trebuie sa fie adevarata.

Deci care este? Din pacate, nu avem suficiente dovezi care sa ne ajute sa decidem.

Principiul indiferentei

Cand ne confruntam cu un set de optiuni si nu exista suficiente dovezi pentru a accepta una in detrimentul celorlalte, ar trebui sa acordam „credibilitate” in egala masura fiecarei optiuni. In general, acceptarea unei idei este cat de probabil credeti ca ceva este adevarat pe baza dovezilor disponibile.

Acordarea unei credit egal in cazuri precum Ipoteza Simularii este un exemplu din ceea ce filozofii numesc „principiul indiferentei”.

Sa presupunem ca puneti un fursec pe birou si parasiti incaperea. Cand va intoarceti, a disparut. In incapere cu voi se aflau trei oameni, toti straini.

Trebuie sa incepeti prin a pune cap la cap ceea ce stiti. Stiti ca cineva din camera a luat prăjitura. Daca stiati ca persoana A a fost prinsa furand fursecuri in trecut, ati putea ghici ca probabil a fost ea. Dar in acest caz, nu stiti nimic despre acesti oameni.

Ar fi corect sa acuzam pe cineva in mod special? Nu.

Universul nostru, in expansiune

Asa este si cu discutia referitoare la simulare. Nu avem suficiente informatii care sa ne ajute sa selectam intre cele trei optiuni.

Ceea ce stim este ca daca optiunea 1 este adevarata, atunci este foarte probabil sa fim intr-o simulare. In optiunile 2 si 3, nu suntem. Astfel, argumentul lui Bostrom pare sa implice acceptarea ideii ca suntem simulati este aproximativ 1 din 3.

Pentru a pune acest lucru in perspectiva, sansa dvs. de a obtine „cap” atunci cand rotiti o moneda ar trebui sa fie de 1 la 2. Si  sansa dvs. de a castiga cea mai mare loterie din lume ar trebui sa fie de aproximativ 1 din 300.000.000 (daca credeti ca nu este facatura).

Daca acest lucru va face putin nervos, merita sa ne amintim ca am putea face descoperiri in viitor care ar putea sa ne schimbe credintele. Cu toate acestea, care sunt acele informatiile si cum le-am putea descoperi, ramane un mister.